Széchenyi Chain Bridge

Primul pod permanent între Buda și Pesta și structura care le-a făcut un singur oraș.

Înainte de deschiderea lui, în 1849, singurele treceri erau bărcile și un pod de pontoane care se demonta în fiecare iarnă. Povestea care se spune de obicei e că, încercând să ajungă la înmormântarea tatălui său, contele István Széchenyi a fost ținut o săptămână pe mal de gheață și a hotărât că Ungaria va avea un pod permanent. Indiferent dacă chiar așa s-a întâmplat, el a finanțat și a împins proiectul, iar podul îi poartă numele.

William Tierney Clark l-a proiectat în Anglia; Adam Clark, fără vreo înrudire, a supravegheat construcția aici și a rămas în Ungaria — piața de la capătul dinspre Buda îi poartă numele. La finalizare era printre cele mai lungi poduri suspendate din lume.

Leii de piatră de la capete au fost adăugați în 1852. Legenda locală tenace, că sculptorul lor s-ar fi înecat fiindcă a uitat să le facă limbi, e falsă; au limbi, doar că nu se văd de pe trotuar.

Trupele germane în retragere l-au aruncat în aer în ianuarie 1945, împreună cu toate celelalte poduri de pe Dunăre. A fost reconstruit și redeschis în 1949, exact la centenarul lui, și restaurat din nou în anii 2020.

Traversarea lui pe jos, noaptea, e cel mai bun lucru gratuit din oraș.