Szimpla Kert

Primul ruin bar și motivul pentru care există sintagma.

S-a deschis în 2002 într-un imobil de secol XIX condamnat, din districtul VII, într-un cartier care se golise de-a lungul secolului și ale cărui clădiri cu curți interioare stăteau în paragină la câțiva pași de centru. Fondatorii l-au mobilat cu ce s-a putut recupera și nu au renovat clădirea. Două decenii mai târziu, ăsta e un șablon copiat în tot districtul și exportat în jumătate din Europa.

Ce găsești e o curte deschisă spre cer, camere pe mai multe etaje care dau în ea, mobilă desperecheată, un Trabant cu scaune tăiate în el, biciclete atârnate de tavan, proiecții pe cărămidă goală și mâncare pe undeva prin mijloc.

Acum e ferm o destinație turistică și are prețuri și aglomerație pe măsură — mai plin și mai scump decât locurile mai mici de la două străzi distanță. Asta nu îl face să nu merite văzut; îl face să merite văzut devreme. Du-te la ora deschiderii ca să vezi spațiul ca lumea, apoi mută-te mai departe în cartier.

Piața de producători de duminică e cealaltă modalitate de a vedea curțile fără îmbulzeală și e chiar o piață, nu un bar cu tarabe în el.